Mii de persoane s-au reunit sâmbătă în mai multe orașe europene, în special din Olanda, Franța, Austria și Germania, pentru a protesta față de giganul americam agrochimic Monsanto și în general față de organismele modificate genetic, pesticide și alte produse chimice, relatează AFP.
La Paris, câteva sute de protestatari de toate vârstele s-au reunit pentru o manifestație în piața Trocadero în cadrul unei „mobilizări cetățenești mondiale” inițiate prin intermediul rețelelor sociale de către mișcarea Occupy-Monsanto, a constatat un jurnalist al AFP.
Purtând, majoritatea, autocolante „Vade retro Monsanto”, protestatarii de toate vârstele, de cele mai multe ori veniți cu copii, au cerut o etichetare obligatorie a produselor care conțin organisme modificate genetic.
„Organisme modificate genetic, nici pe câmpurile noastre, nici în farfuriile noastre”, se putea citi pe o pancartă. „Monsanto jefuiește și ucide țăranii și planeta”, se putea citi pe o alta.
La Strasbourg (est), între 350 și 450 de manifestanți au defilat în piața Parlamentului European din centrul orașului.
În Olanda, manifestația a reunit, potrivit organizatorilor, peste 4.000 de persoane, în special al Wageningen, centrul industriei agroalimentare situat în estul țării și supranumit „Food Valley”.
Manifestanții (3.000 potrivit organizației) au depus jerbe de flori în fața birourilor Monsanto, arborând pancarte pe care se putea citi „Monsanto ucide”, „Salvați biodiversitatea”. La Amsterdam au fost 1.200 de manifestanți în piața centrală Dam.
La Viena, în Austria, câteva sute de persoane au ieșit cu eșarfe și bonete pentru a defila în centrul orașului, în pofida temperaturilor scăzute, cu pancarte care proclamau: „NU organismelor modificate genetic”, „Stop Monsanto”.
Aproximativ 300 de persoane au manifestat în ploaie la Berlin și tot atâtea la Munchen.
În această zi, două organisme modificate genetic au primit autorizația de cultivare în Uniunea Europeană: cartoful Amflora, dezvoltat de grupul german BASF, care s-a dovedit un eșec comercial, și porumbul MON 810 produs de Monsanto.
Cultura porumbului MON 810 a fost autorizată în 1998 pentru zece ani. Monsanto a cerut reînnoirea acestei autorizații în 2007, dar procesul a fost înghețat din cauza opoziției mai multor state.
Opt țări europene – Franța, Germania, Luxemburg, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria și Polonia – au adoptat clauze de salvgardare pentru a interzice pe teritoriile lor cultura organismelor modificate genetic autorizate.